Pictorii de biserici, pictorii care infatiseaza imaginile sacre din bisericile ortodoxe, cei mai autentici si vrednici truditori ai pensulei care au existat vreodata - sunt artistii cei mai de pret ai neamului romānesc. Ei sunt cei care de-a lungul secolelor au pastrat fiinta noastra spirituala, intregind conceptul lumii noastre divine, dand forma, contur si viata acelui spatiu intim al credintei noastre.

Marii maestri ai acestei lumi, raman totusi cei din domeniul reprezentarilor sacre. Majoritatea artei care conteaza pentru tratatele serioase de istoria artelor, continua sa fie pana astazi de natura sacra, de inspiratie divina, dedicata monumentelor sacre.

Numai in secolele recente, rolul artistilor s-a miscat dinspre reprezentari excusiv religioase, catre teme seculare. Ei nu mai sunt chemati sa reprezinte lumea cereasca a Dumnezeului nostru, ci sa ofere plasmuiri personale, expresii ale unei indemanari relative, mici ospete vizuale, dedicate unei lumi din ce in ce mai mari consumatoare de distractie.

Pictorii de biserici din Romania au migrat si ei de-a lungul veacurilor dinspre un anonimat sublim in timpurile medievale, catre o vaga si iluzorie recunoastere inainte de razboi, pentru ca in timpul comunismului, cand, pictarea si chiar constructia de noi biserici pe teritoriul Romaniei a fost uneori tolerata, ei sa fie complet ignorati oficial, impinsi catre marginea oricarei recunoasteri valorice, nesocotindu-li-se orice virtuti artistice, desi erau singurii artisti concepand o arta cu adevarat publica si permanenta, adresandu-se unui public cu rol de comanditar si beneficiar direct.

In noul context politic si social al unui stat eminamente materialist si ateist in care biserica a fost tolerata doar ca mijloc de influenta controlata a maselor, si, nu rareori, ca o supapa necesara impunerii aberatiilor regimurilor comuniste, pictorii iconografi si de biserici au devenit o categorie trecuta sub tacere, niciodata apreciata, recunoscuta, ori, consacrata. Intitutiile oficiale ale statului comunist, asociatiile artistice precum Uniunea Artistilor Plastici i-au exclus cu dispret.

Un artist sperand la o cariera artistica in timpul comunismului, se lepada de orice legatura cu arta sacra, asa cum altii s-ar fi lepadat de satana. Devenise compromitator, o adevarata lipsa de demnitate, sa pictezi icoane, biserici, ori alte lucrari cu continut sacru.

Anonimatul zugravilor medievali, privit astazi in perspectiva istorica, a fost mai meritoriu, caci, macar, pictorii isi pastrau numele sub tacere, smerindu-se si ferindu-se sa-si aseze numele lor personale in rand cu Dumnezeu, arogandu-si astfel gloria creatiei lor. Ei admiteau cel mult cu umilinta, in anonimatul lor de zugravi si slujitori, in cuvintele Sf.Augustin: "ceea ce e bine este meritul Domnului, greselile, sunt ale mele..."

Intr-un timp ce pare relativ scurt, s-a trecut in nestire faptul ca arta a fost, este si va fi in veacul veacurilor eminamente spirituala si divina. Noii facatori de legi estetice, au uitat sistematic ca toata marea pictura a lumii a fost sacra.

Desacralizarea artei, contopirea si reducerea sa la actul de traire cotidiana, a ajuns sa produca doar scheme vizuale temporare, scamatorii mulate pe teorii neintemeiate, simulacre devalorizante si minimaliste, care, intr-adevar, par sa fi redus marea creatie la mici experimente vizuale. Toate acestea dislocand actul creator, neantizand bucuria creatiei, care devine in mod jalnic manifestarea disjuncturei severe dintre creator si opera sa.

La aproape 20 de ani de la desfiintarea comunismului, conditia artistului caruia i s-a harazit gratia de a-l picta pe Dumnezeu, ramane din la nivel public, oficial, la fel de nerezolvata.

Cel care l-a vazut pe Dumnezeu cu ochii mintii sale si a supravietuit sa ni-l dezvaluie si noua, ramane doar un mijloc de ilustrare a Imparatiei Cerurilor, el este inca considerat un instrument inert de zugravire a peretilor noilor lacasuri de cult, un accesoriu al antreprizelor religioase.

Nascut in Romānia, dar considerandu-se cetatean al lumii, maestrul Petru Botezatu, traieste astazi, dupa o remarcabila cariera internationala, de mare extindere si diversitate, in Statele Unite, dar in egala masura si in Romania.

"M-am intors dupa caderea comunismului care mi-a schingiuit si ultragiat tineretea, ca sa incerc sa restitui tarii mele, poporului roman, darul cel mai de pret de care este capabil un artist, si anume, creatia sa, in deplina sa originalitate, sinceritate si inventivitate posibile.

Consider pictura bisericeasca parte integranta din spiritualitatea acestui neam, forma desavarsita de expresie a "romanismului", nu numai o expresie a comunicarii cu Divinitatea, dar si o magica transpunere in imagini a lumii in care se retrage spiritul pentru a supravietui in vesnicie.

Relatia om-Dumnezeu, a fost dintotdeauna implinita pe acest pamant al nostru de geniul divin al picturii sacre, care s-a imprimat in constiinta romanilor, traind in profunzimea fiintei lor, tot atat de pregnant cat si pe peretii bisericilor.

In viziunea mea de artist apartinand acum sec al XXI- lea, frumusetea canonica seculara a picturii Bizantine traditionale, practicate in majoritatea bisericilor noastre, se desparte de preceptele inguste ale monahismului balcanic, transubstantializandu-se intr-o pictura a luminii apoteotice - expresie a iubirii lui Dumnezeu si a vietii vesnice.

Pictura mea emana speranta, impacare si incredere in puterea divina de a rezolva pentru noi mistuitoarea dilema umana a temporalitatii noastre fizice.

Artistul care picteaza astazi lacasurile de inchinaciune ale acestui neam romanesc cu o vocatie atat de crestina, are sansa suprema de conciliere a traditiei zamislite de- a lungul veacurilor, de la conceperea picturii de biserici, acum 13-14 secole in urma, in cadrul, atat de maretului, pe atunci, Imperiu al Bizantului, cu noile idei artistice si perceptii vizuale contemporane.

Eu ma simt chemat sa realizez in acest veac o uniune sintetica, adecvata atat celor venind dinspre trecut, dar si celor care vor privi la noi din viitor, considerand cruciala emanciparea de preceptele potrivit carora pictorii bisericilor ortodoxe trebuie sa repete la infinit un program schematic, lipsit de orice viziune sau interpretare personala.

Pictura lui Michelangelo in capela Sixtina a fost fara precedent !

Geniul sau a servit nu numai la ilustratrea simbolurilor lumii crestine, dar si la desavarsirea lor, iar originalitatea viziunii sale artistice privind printre altele Creatia, a asezat definitiv Capela Sixtina printre monumentele artistice cele mai de seama ale geniului uman etern."

Anularea creativitatii in cadrul picturii de biserici ortodoxe in stil traditional Bizantin, a fost considerata multe secole o virtute.

Canonizarea, promovarea si impunerea agresiva a unui schematism, nu doar iconografic, dar si formal, cu reguli prescriind in amanunt continutul dar si modalitatile de infatisare, prestabilind compozitia, culorile, gesturile, simbolurile a condus in cele din urma la stabilirea unor PICTOGRAME conventionale, functionand ca simple retete, permitand doar devieri de marim sau sa zicem, de concentratie.

Aceasta perpetuare obscurantista, a convenit de minune unei pletore nesfarsite de mesteri - zugravi, pretinsi artisti pictori, pentru care existenta sabloanelor, a modelelor prestabilite, a subiectelor descrise in amanuntime si repetarea lor obedienta pana la desfiintarea oricarei intelegeri sau logici a imaginii, a constituit o adevarata salvare pentru lipsa lor de talent, pricepere sau maiestrie.

Ceea ce a transformat aceasta arta divina intr-un mijloc banal, josnic, de facut bani, o meserie care nu se mai deosebeste de cea a zugravilor de case si apartamente.

Geometrismul sterp si anchilozarea sa formala, repetarea programului iconografic, si a modalitatilor de infatisare si ilustrare, cu reguli ce merg de la continutul compozitiei pana la infatisarea ultimului detaliu, inseamna, de fapt, a conceptualiza o lume cereasca imuabila, turnata definitiv si iremediabil in forme inventate acum vreo 10 secole, intepenita pe vecie, la nivelul imaginatiei omenesti si a puterii de creatie sau inventie corespunzatoare acelor vremuri.

Aceasta inseamna insa sa negam Dumnezeului nostru, a carei lume ne straduim sa o infatisam, tocmai maretia sa, puterea de perpetuare a creatiei, de reinventare a materiei, si continua recreere.

Cum e posibil sa-ti imaginezi lumea lui Dumnezeu stagnand de secole? O lume din care Divinitatea s-a retras, impreuna cu geniul creator.

Oare cum am putea adera la ideea ca Dumnezeu ar vrea sa continue sa ne infatiseze magnifica Sa Imparatie, noua, oamenii creatiei sale recente, din secolul al XXI -lea, numai prin imaginile crestine omologate candva in negura veacurilor de mult trecute.

Atitudinea bisericii dipuse sa stagneze infatisarea lacasurilor de cult ortodoxe in perpetuitate la zugravirea canonica si strict dogmatica - indiferent de virtutile artistice - a bisericilor noastre, este o manisfetare a spaimei de a aduce pictarea bisericilor ortodoxe mai aproape de secolul 21, o admitere a fricii de schimbare, de primenire, de intelegere a unei adoratii divine prin arta , la fel de valabila azi, cum a fost si pe timpul pictarii bisericilor din nordul Moldovei, acum 500 de ani.

Comunistilor le-a fost frica de imagini, Hitler a respins si cenzurat imaginea, toti dictatorii o fac, caci imaginea este strafulgerata vesnic de geniul divin si se infaptuieste - atunci cand este autentica - numai prin gratie divina, ca manifestare a sufletului artistului, a harului sau, a geniului sau creator, dar ca expresie divina.

NU, nu este Dumnezeu, Cel care doreste sa ne infatiseze crestinismul, istoria sa, miracolele sale, simbolica sa eterna, in forme involute, in game de culori restranse, si tonuri predominant inchise, terne, care au transformat pictura de biserici intr-un mestesug lipsit de maretie, o zugraveala cu sfinti plati, anchilozati, lipsiti de viata, de frumusete, de har, desprinsi, separati din ce in ce mai mult de intelegerea sau perceptia contemporana.

Pictarea unei bisericii se desavarseste prin emanatia talentului artistului, prin gratia creatiei sale, prin inspiratia sa divina.

Asa cum ingerii sunt cei prin care se petrece lucrarea Domnului in univers, prin pictorii de biserici, artistii, se petrece pictarea bisericilor - adica revelarea in imagini a lumii Dumnezeiesti.

MODELELE picturii bisericesti au fost create de catre artisti cu o viziune divina, dusi pe aripi de ingeri, iluminati din launtrul spiritului lor.

Ei sunt cei chemati sa infaptuiasca ritualul originar, al transformarii zidariei fruste, anoste, toata acea osatura arhitectonica, in trupul implinit al bisericii, in lucrare divina, prin har si culoare, prin desen si prin viziune artistica.

El, artistul, acest truditor care ramane in fiecare zi pe schela, la lucru, cel putin 12 ore, in conditii cu adevarat medievale, este cel ales de Dumnezeu sa insufle viata salasului sau, "templului" sau esential derivat din cortul marturiei, in care Divinitatea a ales sa se identifice prin Iisus Cristos cu discipolii sai, in care omul se uneste cu Dumnezeu.

Un instrument la indemana Creatorului Suprem, ales sa faca vizibila lumea crestina, Dumnezeiasaca, artistul, nu va reusi decat in masura rafinarii propriilor sale mecanisme de creatie. Caci numai un indelung si chinuitor proces de acordare vibratorie si proprie inmaiestrire va permite artistului gratia de a-l picta pe Dumnezeu.

Ea nu se va realiza niciodata fara ca artistul sa treaca lucrarea prin sufletul sau, si daca sufletul sau e mort, atunci pictura va fi doar cel mult "corecta", conforma cu normele dogmatice, reflectand intocmai canoanele, o copie plina de cumintenie, fidela tuturor modelelor create anterior.

Postul, rugaciunea sau apa sfintita strecurata in vopsele nu creeaza automat genii picturale. Monahismul intunecat, medieval, obscurantist, nu va transforma niciodata un individ obedient, lipsit de har intr-un maestru al picturii sacre.

Numai atunci cand sufletul artistului este viu, in totala conlucrare cu harul divin, PICTURA devine sub mana artistului, cea mai gratioasa cale de manifestare sau de revelare a divinului, creind astfel o noua biserica ortodoxa, desavarsita, fastuoasa, lacasul unei adevarate indumnezeiri in lumina.


Pagini web: Web design Romania